MediaSind TVR cere membrilor săi să transmită până pe 15 aprilie 2023 propunerile pentru noua Organigramă
Conducerea Societății Române de Televiziune – SRTV a prezentat ieri, 22 martie 2023, membrilor Consiliului de Administrație și reprezentanților partenerilor sociali, două proiecte privind noua Organigramă a instituției (vezi foto 1 și 2). Au fost discuții aprinse privind perioada (nedeterminată/ determinată) a ocupării prin concurs a acestor posturi și despre modul în care poate să fie fluidizat și eficientizat fluxul de producție din TVR.
Având în vedere că în scurt timp urmează demararea consultărilor cu organizația reprezentativă din TVR – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind prin Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, semnatară a CCM, Filila MediaSind TVR prezintă spre dezbatere membrilor săi celel două propuneri. Până pe data de 15 aprilie 2023, membrii MediaSind sunt așteptați să transmită propunerile, precum și poziția lor față de cele două documente prezentate.
În aceeași ședință au fost discutate și aprobate modificări la Planul de investiții pentru anul în curs, subiect care a generat furtunoase discuții, mai ales în cazul tergiversării finalizării clădirii pentru noul sediu al Studioului Teritorial TVR Craiova, aflat în construcție de mai mulți ani. Având în vedere situația gravă și condițiile inumane în care lucrează colegii noștri de la TVR Craiova, MediaSind TVR susține toate soluțiile și demersurile necesare pentru urgentarea finalizării construcției, astfel încât și angajații studioului să lucreze în condiții decente de muncă, nu în containere! (amănunte aici: MediaSind cere stoparea de urgență a campaniei de hărțuire și umilire a angajaților de la TVR Craiova!)
De asemenea, în ședința CA au fost aprobate nominalizările pentru noua AGA la TVR Moldova, post strategic al statului român în Republica Moldova. Singura persoană căreia nu i s-a prelungit mandatul de către Consiliul de Administrație a fost Ramona Săseanu, aceasta fiind înlocuită cu Smaranda Vornicu Shalit. Ceilalți doi membri, Adelina Ciobanu și Cristian Văileanu au fost votați cu unanimitate. Este o reparație necesară, având în vedere gravele disfuncționalități și abuzuri de care fosta director general interimar, fosta producător general și fosta membră a AGA TVR Moldova a fost acuzată în nenumărate rânduri.
Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 23 martie 2023