
Federația FAIR-MediaSind, organizația reprezentativă din domeniile Cultură și Mass-Media, se implică în sprijinul tinerelor talente din lumea artistică. Președintele Federației, Leonard Octavian Pădureț, a premiat tineri artiști la Festivalul – Concurs Național „Ion Dumitrescu”, ediția a VI-a, organizat de Școala Gimnazială de Arte nr.4 din București, director prof. Alexandra Nechita, sub egida Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Președintele de onoare al juriului a fost fiica regretatului compozitor Ion Dumitrescu, solist concertist, dr. Ilinca Dumitrescu. Totodată, printre membrii juriului s-au aflat prof. Andra Mihaela Apostu, inspector de specialitate și dr. Vasile Macovei, vicepreședinte FAIR.
Secțiunile Festivalului din acest an au fost: Compoziție, Interpretare instrumentală, Muzică de cameră – Teorie- Solfegiu-Dicteu.
Juriile celor patru secțiuni din Festival au avut o misiune grea în a selecta cei mai buni elevi dintre cei aproape 500 de concurenți talentați, acordând numeroase premii și mențiuni, spre încântarea publicului numeros prezent la sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României din București.

Federația FAIR-MediaSind a acordat două premii speciale pentru Ruxandra Țoța din clasa a VI-a, prof Gabriela Suciu de la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București.
Federația FAIR-MediaSind se va implica în organizarea și a altor evenimente culturale în sprijinul tinerelor talente. (amănunte aici: Federația FAIR-MediaSind se implică în susținerea tinerilor muzicieni! )
Departament Comunicare Federația FAIR-MediaSind
București, 22 februarie 2025