Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu filialele sale MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România și MedaSind Freelanceri vă urează Crăciun Fericit și La mulți ani. Ne dorim ca anul 2024 să fie un an mai bun pentru toți lucrătorii din mass-media, astfel încât aceștia să fie cu adevărat respectați și să fie considerați lucrători esențiali, așa cum se întâmplă în multe instituții din Uniunea Europeană.
În ceea ce privește strategia organizației noastre pentru viitorul an, ne propunem să intensificăm eforturile de sprijinire a membrilor noștri de sindicat, mai ales a celor care se confruntă cu abuzurile unor șefi numiți vremelnic în funcții și care au impresia că sunt stăpâni peste destinele subordonaților.
Referitor la drepturile membrilor noștri de sindicat, avem în vedere că în anul 2024 să ne intensificăm eforturile pentru a negocia noi Contracte Colective de Muncă în baza sentințelor proprii de reprezentativitate, precum și ale Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, organizație la care suntem membri fondatori.
Nu în ultimul rând, ne vom spori eforturile pentru modificarea Legii AGERPRES pentru ca angajații acestei prestigioase instituții publice de presă să primească aceleași drepturi ca și colegii din Radio România și TVR.
Este timpul ca și colegii noștri din instituțiile publice și private de media să beneficieze de aceleași drepturi ca și colegii din instituțiile similare din Uniunea Europeană. Ei trebuie să se bucure inclusiv de statutul solicitat de Federația Europeană a Jurnaliștilor prin campania demarată sub denumirea „Jurnaliștii sunt lucrători esențiali!”
Fiind consecvenți în acțiunile noastre, vom acorda o atenție specială freelancerilor și a colegilor din instituțiile de media cu capital privat. Din cauza lipsei contractelor colective de muncă din aceste societăți private, dar și din cauza unei mentalități învechite, drepturile colegilor noștri sunt încălcate frecvent, lăsându-i la cheremul angajatorilor, cum s-a întâmplat cu angajații de la Gazeta Sporturilor și Libertatea, din cauza abuzurilor conducerii Trustului Ringier.
Totodată, vom milita pentru acordarea de facilități fiscale pentru industria de media, la fel ca în alte țări europene, facilități acordate în mod transparent și care să fie în sprijinul angajaților și, implicit, al cetățenilor, ca beneficiari finali ai libertății de exprimare.
Împreună cu frumoasele noastre Crăciunițe:
Alexandra Ștefan – Crăciunița MediaSind AGERPRES
Janina Tudor – Crăciunița MediaSind Radio România
Carmen Rusu– Crăciunița MediaSind TVR
Ana-Maria Teodora Andronic – Crăciunița MediaSind Freelanceri
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind vă așteaptă să fiți membri în cea mai mare și puternică organizație națională a lucrătorilor din Mass-Media!
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
CRĂCIUN FERICIT! și LA MULȚI ANI!!
Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind
București, 24 decembrie 2023